Eddlesea
Il tempo metabolico
Mali Weil
Institutul Italian de Cultură, București
Alexandra Boaru, Bea Bonafini, Lena Kuzmich, Flaminia Veronesi
Galeria Posibilă, București
curator Andrea Lerda
Când oamenii s-au convins că pentru a continua să trăiască era necesar să evolueze, procesul metabolic al existenței și al devenirii a putut exploda într-un timp al conștientizării, al melanjului și al coexistenței. Odată prelucrate toate reziduurile galaxiei antropocentrice, vechi ritualuri și noi forme de relaționare au rescris codurile existenței.
În era Eddlesea – la 420 de ani de la colapsul Capitalocenului – vii și morții împărtășesc aceeași nevoie de a construi realitatea prin intermediul visului. Forme de viitor inimaginabile înainte capătă formă datorită semințelor îngropate cu mult timp în urmă de gânditoare și gânditori, creative și creativi, pioniere și pionieri.
Au fost definite noi paradigme și noi ordini globale; o energie creaționistă a ieșit la iveală din lanțurile patriarhatului; masculinul și femininul, care înainte erau separate, acum coexistă în ființa post-gen; dominația ierarhică a devenit biopolitică, iar corpurile, ca și mințile, sunt un tot rezonant între forțe biotice și abiotice.
Într-un scenariu în care timpul s-a transformat definitiv într-un prezent în continuă devenire, totul se schimbă ca răspuns la principiile circularității și regenerării.
Apărut în urma colaborării dintre Institutul Italian de Cultură și Galeria Posibilă din București, Eddlesea. Il tempo metabolico este un proiect expozițional care se desfășoară în două locații și se conturează datorită cercetărilor unor artiști italieni, români și de alte naționalități.
Gândită ca o călătorie într-un univers abia născut, expoziția aduce un omagiu creativității ca exercițiu de o importanță fundamentală pentru trasarea limitelor unui nou sense of beginning.
Bazat pe o abordare speculativă și uneori științifico-fantastică, proiectul evocă o realitate imaginară și un scenariu post-uman alternativ celui pe care l-am produs; dincolo de realismul capitalist care ne împiedică să medităm la lumea în care trăim, să-l dorim diferit, să ne dorim să fim noi înșine diferiți.
Propunând scenarii diferite, peisaje utopice și perspective posibile, operele creează ocazii de worldling, meaning making și vicarianță.
Recunoscând capacitatea imaginației de a influența politic realul și capacitatea ficțiunii de a se manifesta ca un act de rezistență și de invenție, Eddlesea. Il tempo metabolico afirmă că există deja o nouă cosmogonie post-antropocentrică.
Mali Weil
Rituals I The Mountain of Advanced Dreams
Opera Rituals, expusă la Institutul Italian de Cultură din București, este ultima dintr-o serie de lucrări pe care colectivul italian Mali Weil le-a realizat în cadrul unei cercetări derulate timp de mai mulți ani centrată pe reconfigurarea relațiilor culturale, sociale și juridice dintre ființele umane și other than human.
Instalația video pe două canale, desemnată câștigătoare a proiectului Italian Council al Ministerului Culturii, reprezintă primul dintr-o serie de episoade care trasează limitele unui univers posibil, în care sunt imaginate, ca activități deja active și răspândite la nivel global, o serie de practici identificate cu denumirea de “diplomații inter-specii”.
În Rituals, Mali Weil adoptă o narațiune cu impact ficțional și o abordare cu caracter speculativ pentru a descrie o realitate în care arta diplomației inter-specii este o practică pe care ființele post-umane o învață și o transmit mai departe prin practici ritualice împărtășite.
Timpul în care anthropos era considerat un devorator ce nu putea fi devorat, fiind așadar în vârful lanțului trofic, este deja o amintire îndepărtată.
Noile creaturi, produse ale metamorfozei și ale dialogului inter-specific, sunt deschise violenței hibridizării între uman și animal, fiind deja conștiente că sunt singura materie vie.
În filmarea pe două canale sunt reprezentate, prin trei ritualuri diferite, teme care se învârt în jurul conceptelor de corp, devorare și moarte.
În primele două, protagonistul Oksivet este condus prin două ritualuri de trecere ale carierei diplomatice: cel necesar pentru a ajunge acolo și cel pentru a ieși, ambele posibile prin activarea unui proces de “devorare”.
Cel de-al treilea ritual este o inițiere, prin antica ceremonie dionisiacă a oscilării, care în lumea Diplomațiilor Inter-specii permite accesul la Muntele Viselor Avansate, adică la o formă de cunoaștere și conexiune cu alteritatea care se produce prin intermediul practicii unui vis “împărtășit”.
Rituals, care face parte din proiectul mai amplu intitulat The Mountain of Advanced Dreams și din experiența de cercetare Școala de Diplomații Inter-specii și de Studii de Licantropie, forțează limitele realului și trasează noi limite ale unui univers al coexistenței între specii.