Trupa Berardi Casolari prezintă în data de 16 octombrie 2024, la ora 19.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare (Str. Lipscani 84-90, București) spectacolul
ÎNCERC SĂ ZBOR!
Omagiu lui Domenico Modugno
textul și regia
Gianfranco Berardi și Gabriella Casolari
cu Gianfranco Berardi
și cu participare
Davide Berardi – voce și chitară
Giulia Bertasi – acordeon
Costume Pasqualina Ignomeriello
Cu sprijinul Festivalului Internațional Castel dei Mondi
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – JoakimInterFest din Kragujevac (Serbia) “for aesthetic emotion, pure and joyful that was caused in cheerful audience”
PREMIUL PUBLICULUI – JoakimInterFest din Kragujevac (Serbia)
PREMIUL ANTONIO LANDIERI – pentru cel mai bun spectacol din 2011- NAPOLI
“Încerc să zbor” este o piesă de teatru originală care, pornind de la elemente din biografia lui Gianfranco Berardi, vorbește despre viața unuia dintre numeroșii tineri crescuți în provincie care, atrași de mit, sunt gata să înfrunte orice aventură pentru a-și împlini visul de a deveni artiști. Iar călătoria printre episoade comice din realitatea provincială și experiențe metropolitane alienante se conturează tocmai prin descrierea așteptărilor, deziluziilor, eforturilor și amăgirilor suferite în urma unor întâlniri înșelătoare. În piesă, spiritul paznicului unui teatru de provincie se întoarce pe scenă în fiecare noapte, la miezul nopții, în chip de comedian, însoțit de muzicienii săi, în interiorul teatrului unde a făcut primii pași. Astfel, între povestire, muzică și dans, sunt retrăite episoade din viața lui: visurile, întâlnirile, stagiile, repetițiile, fuga, școala, primul loc de muncă și reîntoarcerea tristă în orășel, unde este forțat să revină după ce a încercat toate variantele posibile. Dar, ca și cum nu era de ajuns, cinematograful mic și romantic în care își clădise visul artistic, nu mai este cel de altădată. Astfel, de dragul artei și al fericirii proprii, tânărul decide să pătrundă pe ascuns în teatru și apoi să-l demoleze piatră cu piatră. Așadar, folosind personalitatea lui Modugno ca simulacru, opera aduce un omagiu eforturilor și curajului muncitorilor în general și al spectacolului în special, care, mânați de pasiune, se aruncă în mod constant în experiențe considerate oarecum nedemne, doar pentru că sunt mai puțin vizibile. Poezia și comicul sunt ingredientele principale ale piesei care, printr-o folosire sui generis a luminii, transmite o atmosferă emoționantă, sugestii și amintiri de neuitat, încercând să retrezească în public acel vis de libertate al cărui simbol și portavoce a fost Modugno.
Confidenze dell’autore/note di regia
Visul, realitatea, percepția pe care fiecare dintre noi o are despre acestea și despre care se convinge zilnic tot mai mult.
Vanitatea, urmărirea oarbă a propriilor idei, realitatea dură și adesea ipocrită de care ne izbim. Eroarea, baza cercetării, marea absentă într-o societate care recunoaște mai degrabă produsele finite și competitive, decât procesele cu timpii lor naturali de evoluție.
Durerea, unicul mod de a permite o dezvoltare a conștiinței, limitată așa cum este în alimentare și constrânsă la o condiție de experiență tot mai rapidă și programată.
Întunericul, misterul, necunoscutul, ținte ale unui individ, ale unui eu, în căutarea unui sine pierdut și confuz printre miile de tentații ale Eului.
Eul, sinele, visul, realitatea, teatrul, portalul simțurilor, al intuiției, calea către diagnostic și vindecare.
Și astfel ia naștere Încerc să zbor, dorința de a reconstrui în interior, în jurul nostru, ideea de cuib pentru a putea plana în siguranță către bucurii necunoscute.
Astfel ia naștere o cercetare introspectivă care se extinde spre analiza unei condiții răspândite și împărtășite; astfel, din idei autobiografice, biografice și din anecdote adunate printre mituri, colegi și persoane de aceeași vârstă, ia naștere voința de a striga un refuz în fața propriei frici de a înfrunta lumea, dorința de a ne recunoaște fragili, speranța de a ne redescoperi onești, în primul rând cu sine “a vedea sau a nu vedea, aceasta este problema, să privesc drept în față realitatea care mă înconjoară și mă sperie și să o înfrunt cu curaj pentru a încerca să mă schimb sau să țin totul sub un văl care-mi acoperă ochii și inima și mă împiedică să sufăr?…”
Între timp continuăm: Co.Co.Co., cooperanți în mod constant și continuu, așa cum ne învață lumea muncii cinică și străină, în încercarea de a restructura colivia în care dăm din aripi de multă vreme, pompoși și arțăgoși.
Curajoși, vă rog, Constanți și Convinși pentru revoluția care ne va duce spre renunțarea la condiția de pui care gâfâie și se iluzionează că zboară precum niște șoimi nel blu dipinto di blu (în albastrul pictat în albastru).
Fragmente din recenzii
În cele din urmă, cel mai bun spectacol pe care l-am văzut în Andria nu era cu siguranță cel mai inovativ. Era cel mai plăcut, mai simpatic, mai aproape de public din punct de vedere uman, Încerc să zbor …. muzicienii prezenți pe scenă alături de Berardi sunt foarte buni, iar fratele său, David, are o voce aproape incredibilă.
Franco Cordelli – Il Corriere della Sera
Gianfranco Berardi, cu siguranță unul dintre noile staruri ale teatrului nostru… Demult nu mai văzusem un actor tânăr care să stea pe scenă cu atâta siguranță și să cucerească publicul cu un curaj ironic, dar și cu o complicitate irezistibilă.
Marco de Marinis – Cultureteatrali.org
….strălucește filonul reprezentaților de teatru din Puglia, cu cel mai nou spectacol Încerc să zbor, în care Gianfranco Berardi joacă rolul unui Spirit al Teatrului mânat de entuziasmul cu care dorește să însuflețească micuța orchestră de pe scenă cu povestea unei vieți dedicate teatrului, în care amestecă replici din Hamlet și prin entuziasmul sălii ajunge să se identifice cu Domenico Modugno.
Franco Quadri – La Repubblica
Zborul lui Gianfranco Berardi, un actor extraordinar, este unul dintre acele zboruri aproape de sol, care nu pot lăsa indiferenți spectatorii. Această operă care nu este numai un spectacol de teatru, ci un mic vis care este dăruit publicului de odinioară și celui ce va veni.…….E un teatru sărac, dar viu. Poezie pură.
Francesca De Sanctis – L’Unità
Berardi explorează teatrul de revistă și cabaretul, cu o exagerare eficace uneori de teatru de comedie, gândindu-se la Petrolini, Totò, Karl Valentin și Leo De Berardinis și la unele dintre aparițiile sale halucinante.
Antonio Audino – Il Sole 24 ore
Berardi este evocativ, fulminant și risipitor, însuflețit de o lumină interioară în care este un artist nevăzător. El trece în revistă calvarul poeților provinciali, al Hamleților eșuați, al visătorilor respinși de oraș, al celor care încearcă să zboare reîntorcându-se la rădăcinile lor, și pe alocuri rostește (sau transpune în dans) alte lucruri, pline de inspirație,… în timp ce misterul se află în Berardi însuși.
Rodolfo Di Giammarco – La Repubblica
