Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18.30, Institutul Italian de Cultură din București găzduiește un concert susținut de soprana Oana Berbec, accompaniată la pian de Teodora Chircă.
Născută la București, Oana Berbec a absolvit cursurile de canto ale Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. dr. Silvia Voinea. A urmat cursuri de măiestrie susținute de Ileana Cotrubaș (Opera Națională București) și Marina Krilovici (Kefalonia Music Festival, Grecia), precum și pe cele susținute de soprana Donna Woodward (Musica Viva Musikferien, Germania) și de maestra Larisa Gergieva. În anul 2004 a obținut premiul al III-lea la Concursul European de Muzică “Antonino Miserendino” din Palermo, Italia. Debutul la Opera Națională București a venit in anul 2014 cu opera “Hansel și Gretel” de E. Humperdinck.
Foarte pasionată de arta interpretativă, a abordat și alte genuri muzicale și dramatice precum musicalul, teatrul si pantomimă. Nici de lumea dansului sau a filmului nu a ramas străină, participând la cursuri de balet si step și fiind protagonistă în trei scurt metraje “Doctor Who – How to stop a Timelord”, “Inspector Plustard and the Fallen Groom” și « Some are Silent », acesta din urma aducându-i numeroase distincții pentru cea mai buna actriță la Festivaluri de Film internaționale.
Abordează un vast repertoriu de genuri și stiluri muzicale, de la muzică veche și renascentistă, la operă, musical și muzică contemporană. Marea oportunitate de a colabora cu Maestrul Gigi Căciuleanu i-a deschis o nouă perspectivă în arta complexă a exprimării artistice.
Susține constant recitaluri de lieduri precum și arii de operă și operetă pe scenele Filarmonicilor din țară precum Filarmonica Pitești, Filarmonica Sibiu, Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” din Focșani ș.a. În calitate de actriță, joacă frecvent în cadrul companiei de teatru independent SoArt.
Teodora Chircă a început studiul pianului la 7 ani, în orașul natal, Galați, iar după numai un an și-a continuat formarea la Colegiul Național de Arte „Ion Vidu” din Timișoara, sub îndrumarea profesoarei Elena Samoilă. A absolvit studiile de licență la clasele conf. univ. dr. Manuela Iana Mihăilescu (Timișoara) și prof. univ. dr. Vlad Dimulescu (Universitatea Națională de Muzică din București), iar la master s-a specializat în acompaniament, sub îndrumarea prof. univ. dr. Steluța Radu. A participat la numeroase olimpiade și concursuri naționale și internaționale, unde a obținut premii și mențiuni, și s-a perfecționat la cursuri de măiestrie susținute de artiști de renume internațional.
A evoluat ca solistă alături de orchestra colegiului timișorean, cu care a concertat la Timișoara și München, precum și alături de Orchestra Filarmonicii „Banatul”. Ca pianistă de orchestră, a colaborat cu Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Română de Tineret, Orchestra New Hope și Orchestra Evanghelică. A fost pianista Corului Regal, a corului Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și a Corului Evanghelic, alături de care a concertat în mai multe orașe din țară.
În muzica de cameră și în repertoriul de lied, a susținut recitaluri la Ateneul Român, Universitatea Națională de Muzică, Palatul Suțu, Casa Rusă și Biblioteca Metropolitană din București, la Palatul Culturii din Iași, în Piața Festivalului Internațional „George Enescu” și în cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia, inclusiv la Casa Memorială „George Enescu”. În străinătate a cântat în mai multe orașe din Germania și Franța.
În prezent, îmbină activitatea concertistică cu cea didactică, fiind profesor acompaniator la Școala Gimnazială de Arte nr. 2 din București, și își aprofundează studiile muzicale în cadrul Școlii Doctorale „Constantin Brăiloiu” a Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ionuț-Bogdan Ștefănescu.
Program
- Gioachino Rossini – La Danza
- Tiberiu Brediceanu – Floricică de pe apă
- Vincenzo Bellini – La Sonnambula “Ah, non credea”
- Ernesto de Curtis – Non ti scordar di me
- Virgilio Ranzato – Il Paese dei Campanelli “Fox della luna”
- Nino Rota – Parla più piano
- Domenico Scarlatti – Sonata în re minor, K. 9
- Giacomo Puccini – Tosca “Vissi d’arte”
- Cesare Andrea Bixio – Mamma
- George Enescu – Eu ma duc, codrul rămâne
- Luigi Denza – Funiculì, funiculà
- George Grigoriu – Muzica
- Francesco Sartori – “Time to say goodbye”