Îmi place să-mi imaginez cinematografia italiană ca pe o cameră mare de alchimist, în care nenumărați regizori-vrăjitori, cu experiențe și convingeri diferite, experimentează noi farmece pentru a ne vorbi despre noi, pentru a ne povesti despre lume și a ne face să o înțelegem mai bine. Selecția de filme Visuali italiane 2026 încearcă să rezume aceste feluri diferite de a face film în Italia de azi. Găsim în program noi capodopere ale unor artiști deja afirmați: Duse, portretul unei dive văzute prin ochii vizionarului Pietro Marcello, Fuori de Mario Martone, care îmbină strălucit literatura și viața, și desigur La grazia, cel mai recent film al lui Paolo Sorrentino, cu care deschidem festivalul. Lăsăm loc și unor voci noi, precum cea din Gioia mia, un debut înduioșător al Margheritei Spampinato, sau din Agon, o reușită vizuală extrem de curajoasă a lui Giulio Bertelli. Punem în valoare și filme care se adresează, în forme deloc banale, unui public larg. Este cazul Ludovicăi Rampoldi, care orchestrează un thriller burghez captivant în Breve storia d’amore; al lui Andrea Di Stefano, care readuce la viață marea comedie în stil italian cu Il Maestro; și al lui Damiano Michieletto, care se aventurează în Veneția istorică cu vivaldianul Primavera. Este minunat să vedem cum filmul italian devine tot mai puțin centralizat și, dimpotrivă, se deschide către lume și către surse de inspirație internaționale, precum în cazul puternicului Tre ciotole, filmat la Roma de regizoarea spaniolă Isabel Coixet. Internațional este și omagiul nostru cinefil de anul acesta, dedicat marii tradiții a filmului „spaghetti western”. Avem în program o dublă întâlnire de neratat cu acest gen: surprinzătoarea reinterpretare Testa o croce? de Alessio Rigo De Righi și Matteo Zoppis iar, în încheiere, un adevărat film cult: Django din 1966 în regia lui Sergio Corbucci. Și, în sfârșit, un ultim dar pentru publicul nostru: primele două episoade din Portobello, noul serial semnat de maestrul Marco Bellocchio despre cea mai tulburătorare eroare judiciară din istoria italiană, unul dintre filmele cele mai captivante ale anului. (Eddie Bertozzi, curatore e direttore artistico)
Program și bilete în curând pe Eventbook.
Filmele ediției 2026:
AGON
Giulio Bertelli
Italia-SUA-Franța, 2025 / 100’
Yile Vianello, Alice Bellandi, Sofjia Zobina
Trei tinere atlete participă la o ediție imaginară a Jocurilor Olimpice. Tir, scrimă, judo: trei discipline sportive care devin portretul contextelor politice, sociale, tehnologice și de performanță fizică ce domină cele mai înalte niveluri ale competiției sportive. Și un portret al lumii în care trăim. Giulio Bertelli, de profesie marinar, debuteză ca regizor cu un film care sfidează percepția noastră asupra cinematografiei. Ficțiunea, documentarul hibrid și arta video se amestecă într-o operă imposibil de clasificat e extrem de tulburătoare. O serie de imagini proiectate spre viitor.
BREVE STORIA D’AMORE
Ludovica Rampoldi
Italia, 2025 / 98’
Pilar Fogliati, Adriano Giannini, Valeria Golino
Două cupluri: Lea și Andrea, de circa treizeci de ani, și Rocco și Cecilia, de circa cincizeci. Lea îl cunoaște pe Rocco într-un bar și începe o relație clandestină cu el. O trădare ca multe altele, dar care evoluează neprevăzut atunci când Lea începe să se amestece în mod îngrijorător în viața lui Rocco. Animat de actori într-o formă de zile mari, între dramă burgheză și comedie sentimentală, filmul de debut în regie al Ludovicăi Rampoldi, una dintre cele mai importante scenariste italiene, este un mecanism perfect ca de ceasornic, îmbinând magistral tensiunea tipică thriller-ului cu străfulgerări ironice subtile.
DJANGO
Sergio Corbucci
Italia-Spania, 1966 / 88’
Franco Nero, Loredana Nusciak, Eduardo Fajardo
Într-un sat izolat la granița dintre Statele Unite și Mexic, acolo unde revoluționarii generalului Rodriguez luptă pe viață și pe moarte cu susținătorii rasiști ai maiorului Jackson, sosește Django, un veteran de război care vrea să se răzbune pentru asasinarea soției sale. Un adevărat film cult italian, o piatră de hotar importantă în glorioasa tradiție a spaghetti western, filmul care l-a lansat pe Franco Nero ca star internațional și a dat naștere unei nesfârșite serii, cu faimoși cunoscători în întrega lume. Printre aceștia se numără, desigur, și unicul Quentin Tarantino.
DUSE
Pietro Marcello
Italia-Franța, 2025 / 122’
Valeria Bruni Tedeschi, Noémie Merlant, Fanni Wrochna
„Divina” Eleonora Duse este o figură emblematică, actrița care a revoluționat pentru totdeauna teatrul italian și mondial. La finalul carierei sale, în perioada cumplită dintre Primul Război Mondial și fascism, este momentul bilanțurilor: cu talentul său, cu corpul său, cu maternitatea, cu Istoria Italiei. Între mari succese și eșecuri răsunătoare, cea mai puternică amintire rămâne tot scena. Portretul unei femei dincolo de timp, cu extraordinara Valeria Bruni Tedeschi în rolul vieții, văzut prin ochii vizionarului Pietro Marcello, unul dintre cei mai importanți regizori ai noii cinematografii italiene.
FUORI
Mario Martone
Italia-Franța, 2025 / 117’
Valeria Golino, Matilda De Angelis, Elodie
Roma, 1980. Scriitoarea Goliarda Sapienza ajunge la închisoare pentru furtul unor bijuterii, dar întâlnirea cu două tinere deținute se dovedește a fi o experiență de renaștere pentru ea. O relație pe care nimeni nu reușește să o înțeleagă afară, după ce ies din închisoare, dar datorită căreia Goliarda își regăsește bucuria de a trăi și de a scrie. Mario Martone, un maestru al filmului italian, recitește cu emoție și cu o impresionantă libertate formală o pagină din viața adevărată a Goliardei Sapienza, una dintre cele mai prețioase voci literare ale secolului XX, intepretată aici magistral de Valeria Golino.
GIOIA MIA
Margherita Spampinato
Italia, 2025 / 90’
Aurora Quattrocchi, Marco Fiore, Camille Dugay
Nico, un copil născut într-o lume modernă și hiperconectată, e obligat să-și petreacă vara în Sicilia, la o mătușă bătrână, foarte credincioasă și scorbutică, într-o clădire veche, plină de legende și superstiții. Într-un spațiu atemporal, fără tehnologie și wi-fi, Nino va descoperi o lume populată de îngeri și spirite, magie și religie. Margherita Spampinato debutează cu o bijuterie de film plin de sensibilitate și sentimente, adevărata surpriză a cinematografiei italiene de anul acesta. Atrage atenția magnetica Aurora Quattrocchi, câștigătoarea premiului pentru cea mai bună interpretare la Festivalul de la Locarno 2025.
LA GRAZIA
Paolo Sorrentino
Italia, 2025 / 131’
Toni Servillo, Anna Ferzetti, Milvia Marigliano
Mariano De Santis este Președintele Republicii italiene. Văduv, catolic, cu o fiică juristă, ca și el. La finalul mandatului său, apar ultimele obligații: să decidă cu privire la două cereri de grațiere delicate, adevărate dileme morale care se întrepătrund, într-un mod aparent complicat, cu viața sa privată. Splendit din punct de vedere formal, ca întotdeauna, și susținut încă o dată de titanicul Toni Servillo, Paolo Sorrentino semnează regia unuia dintre cele mai bune filme alle sale. Clar și complex, intim și public, înduioșător. Un film etic de mare valoare despre obiceiul de a pune lucrurile la îndoială.
IL MAESTRO
Andrea Di Stefano
Italia, 2025 / 125’
Pierfrancesco Favino, Tiziano Menichelli, Giovanni Ludeno
Vară, sfârșitul anilor ‘80. Felice are treisprezece ani și este o tânără speranță a tenisului, victimă a așteptărilor tatălui său. Ca să se antreneze pentru turneele naționale este încredințat presupusului fost-campion Raul Gatti (același magnific Pierfrancesco Favino). De la un meci la altul, cei doi încep o călătorie de-a lungul coastei italiene, experimentând înfrângeri, minciuni și întâlniri ciudate. Tradiția comediei în stil italian este readusă la viață într-un film plin de suflet, cu un ușor gust amar, un imn închinat perfecțiunii, frumuseții legăturilor neașteptate, gustului libertății și eternei posibilități a unui nou început.
PORTOBELLO (EPISOADELE 1 ȘI 2)
Marco Bellocchio
Italia, 2025 / 60’x2
Fabrizio Gifuni, Romana Maggiora Vergano, Barbora Bobulova
Primele două episoade ale serialului semnat de maestrul Marco Bellocchio, care abordează una dintre cele mai cunoscute erori judiciare din istoria italiană. În 1983, prezentatorul de televiziune Enzo Tortora este cel mai puternic și mai renumit om din televiziunea italiană. Dar, în culmea succesului, o întâmplare șocantă cutremură întreaga țară: Tortora este arestat sub acuzația dezonorantă de asociere cu mafia napoletană. O cercetare dinamică și precisă a cazului care a traumatizat opinia publică italiană, portretul istoric al unei țări într-un moment crucial al istoriei sale.
PRIMAVERA
Damiano Michieletto
Italia-Franța, 2025 / 110’
Tecla Insolia, Michele Riondino, Andrea Pennacchi
Veneția, primii ani ai secolului al XVIII-lea. Cecilia este o violonistă de excepție, dar poate cânta doar în orfelinatul unde a crescut, în spatele unui grilaj, pentru urechile unor mecenați bogați. Până când un vânt de primăvară îi scutură brusc viața. Totul se schimbă odată cu sosirea noului profesor de vioară. Numele lui este Antonio Vivaldi. Damiano Michieletto, unul dintre cei mai mari regizori de teatru din lume, debutează pe marele ecran cu un film captivant și grandios, o viguroasă frescă a nedreptății condiției feminine și a forței salvatoare a muzicii.
TESTA O CROCE?
Alessio Rigo De Righi, Matteo Zoppis
Italia-SUA, 2025 / 116’
Alessandro Borghi, Nadia Tereszkiewicz, John C. Reilly
La începutul secolului al XX-lea, Rosa, tânăra soție a unui nobil local, se îndrăgostește de Santino, un irezistibil cowboy italian. După uciderea soțului, cei doi fug împreună, dar, ca întotdeauna, justiția e vândută celui care oferă mai mult, iar pe capul lui Santino este pus un premiu consistent. Cu toate acestea, și în timp ce periculosul Buffalo Bill e pe urmele lor, Rosa continuă să viseze la America. Cel mai surprinzător film italian al anului, cu o distribuție internațională de excepție, oferă o reinterpretare contemporană sclipitoare a westernului în stil italian.
TRE CIOTOLE
Isabel Coixet
Italia-Spania, 2025 / 120’
Alba Rohrwacher, Elio Germano, Silvia D’Amico
Marta și Antonio se despart după o ceartă aparent banală. Marta se închide în ea însăși. Antonio se refugiază în muncă. Dar atunci când Marta descoperă că problemele ei neașteptate de sănătate au de-a face cu ceva mai important decât durerea despărțirii, totul se schimbă: gustul mâncării, muzica, dorința, siguranța alegerilor făcute. Rohrwacher și Germano sunt extraordinari într-un film foarte delicat și emoționant, o operă care ne arată că grația poate exista și într-un adio, și că există loc pentru bucurie chiar și în durere.