În corp, apa e mereu în mișcare: sânge, limfă, lacrimi, transpirație, lichid menstrual. Un sistem care ne ține în viață, reglează, repară. Când e blocat sau deviat, corpul cedează. Planeta funcționează la fel. Când barăm râuri, golim lacuri, deviem ape, dereglăm sistemul circulator al Pământului și rupem conexiunile dintre formele de viață.
The Choreography of Water, cea mai nouă producție Tangaj Collective, te aruncă în mijlocul acestor fluxuri, alternând între micro și macro — de la curenții puternici ai planetei până la fluxurile invizibile din corpurile noastre.
Ideea prinde contur prin viziunile coregrafei Simona Deaconescu, ale artistei vizuale Ioana Vreme Moser, premiată de două ori la Prix Ars Electronica 2025 pentru lucrările sale, inclusiv cea care explorează fluidicele și ale artistei sonore Simina Oprescu. Împreună, conturează un performance care studiază mișcarea apei și imaginează un viitor ciclu hidrologic în care nu mai încercăm să stăpânim apa, ci învățăm să ne mișcăm împreună cu ea.
Pe scenă, trei dansatoare performează în peisaje populate de sculpturi transparente din sticlă și tuburi prin care circulă fluxuri de apă. Aceste obiecte hibride — parte organ, parte mașină — funcționează ca un computer fluid, unde fiecare buclă, blocaj sau deviere generează sunet. Uneori, dansatoarele pornesc fluxul; alteori, fluxul le poartă pe ele.
The Choreography of Water desenează o hartă vie a curgerii — inevitabilă, organică, politică, fragilă, care invită publicul la explorare și reflecție.
﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌
Coregrafie & dramaturgie: Simona Deaconescu
Obiecte fluidice sonore: Ioana Vreme Moser
Muzică originală & sound design: Simina Oprescu
Performere: Silvia Brazzale, Chelsea Reichert, Laura Murariu / Ada Anghel
Asistență coregrafică: Georgia Elza Măciuceanu, Simona Dabija
Modelaj sticlă: Adrian Sistem Glassware
Design de obiecte sonore electronice: Dorian Largen
Design lumini: Marius Costache, Dragoș Mărgineanu
Inginer de sunet scenă: Ștefan Stanciu
Înregistrări sunet instalație: Matei Vasilache
Documentare video: Tudor Cioroiu
Coordonator proiect: Simona Deaconescu
Design grafic materiale promoționale: Graphomat
Responsabil financiar: Andreea Tudor
﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌﹌
Produs de Tangaj Collective
Co-produs de Centrul Național al Dansului București
Parteneri instituționali: Goethe Institut, Instituto Italiano di Cultura Bucarest
Parteneri afiliați: Marginal, Qolony, Ecosistem-Festival Internațional de Arte Performative
Mulțumiri speciale: Andrei Tudose, Sabina Suru, Cristian Pascariu, Diane Pricop, Floriama Cândea
Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național