Proiectat în data de 9 mai la Timișoara în deschiderea Festivalului Filmului European, filmul «Bones and all» de Luca Guadagnino (dramă, horror, romantic, Italia, SUA, 2022), ajunge și la Cluj-Napoca. Proiecția, realizată cu sprijinul IIC București, va avea loc în data de 25 mai, la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Pentru bilete click aici.
Bones and all este un film horror cu care Guadagnino a revenit anul trecut în concurs la Festivalul de la Veneția, la patru ani după Suspiria, un remake al renumitului film horror al lui Dario Argento: dacă însă în 2018 aborda un film de groază clasic, și-l reinterpreta amplasându-l într-o Germanie lividă, gri și terorizată de la sfârșitul anilor ‘70, aici se mută un deceniu mai târziu, în Statele Unite din perioada Reaganomics pentru a relata povestea lui Maren, o tânără de 18 ani care descoperă că nu e tocmai la fel ca celelalte fete de vârsta ei, și, în timp ce încearcă să lege noi prietenii în noul oraș unde a ajuns de curând, se vede forțată să-și înfrunte propria “natură”, și o incontrolabilă “foame carnivoră” care apare pe neașteptate și e de nestăpânit. În USA care canibalizează restul lumii prin Capital, Maren se “mulțumește” să aspire la carnea celorlalți. Abandonul din parte tatălui marchează începutul unei duble călătorii a fetei, în urmă pentru a-și descoperi originile, și înainte în spațiu pentru a traversa Statele Unite și pentru a-și regăsi mama, cea care deține adevărul despre ea. Guadagnino explorează adâncimile romanului de formare, cu instrumentele filmului horror care, de altfel, la origine, era un minunat gen “romantic”. Bones and All este relatarea aceste călătorii de descoperire, un fel de coming-of-age cu doi protagoniști de excepție, Taylor Russell, o tânără speranță care găurește ecranul, la propriu, și Timothée Chalamet. (Laura Napolitano, directoare IIC)