Expoziția „Pinocchio” la Centrul Comercial Vitan din București
1 – 15 iunie 2023, Calea Vitan 55-59
Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Fundația Națională „Carlo Collodi” din Italia, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură și al București-Mall Vitan, organizează expoziția „Pinocchio” începând cu data de 1 iunie, Ziua copilului.
Expoziția reprezintă un omagiu adus autorului de cărți pentru copii Carlo Collodi și oferă o reîntâlnire cu unul dintre personajele cele mai îndrăgite ale copilăriei, în viziunea celor doi ilustratori de carte pentru copii: Carlo Chiostri și Enrico Mazzanti.
La 7 iulie 1881, Collodi a început să publice Povestea unei marionete – mai târziu intitulată Aventurile lui Pinocchio – în „Giornale per i bambini”. Publicarea în serie s-a încheiat în ianuarie 1883, iar la scurt timp după aceea, romanul a apărut în volum. Începând cu prima traducere în limba engleză din 1892, cartea Aventurile lui Pinocchio a devenit treptat o capodoperă cunoscută și tradusă în întreaga lume. Forța acestei lucrări este atât de mare încât adaptările sale teatrale, cinematografice, de televiziune și animate au fost numeroase.
Cartea semnată de Collodi a fost tradusă în aproape trei sute de limbi, dar și de mai multe ori în aceeași limbă. Unii traducători și-au dorit chiar să re-propună diferite versiuni ale romanului de-a lungul anilor: nu atât pentru a corecta erorile, ci mai degrabă pentru a oferi un text cât mai în concordanță cu limba originală – o limbă italiană plină de viață și concretă a lui Collodi – și cu propria lor limbă. De exemplu, în China (unde există mai multe ediții ale romanului lui Collodi), Ren Rongrong, care deja tradusese Pinocchio în 1980, a vrut să ofere o nouă versiune a acestuia în 2018.
Fundația Națională Carlo Collodi, recunoscută prin Decretul Președintelui Republicii italiene nr. 1313 din 18 iulie 1962, este o organizație non-profit cu sediul în Collodi (PT, Italia) și promovează cultura pentru copii pornind de la capodopera literară Aventurile lui Pinocchio. Fundația deține și administrează Parcul Policentric Collodi Pinocchio, care include Parcul Pinocchio, Grădina și Vila istorică Garzoni și Casa Fluturilor. Angajată constant în domeniul culturii și turismului cultural, Fundația administrează o bibliotecă (Biblioteca Collodiana), se ocupă de activități educaționale și culturale, realizează expoziții permanente și itinerante, promovează conferințe și cercetări, publică eseuri, colaborează cu instituții și operatori culturali, în Italia și în întreaga lume. Din 1990, Fundația a fost inclusă în Lista Instituțiilor Culturale de Interes Național al Guvernului Italiei. Pentru mai multe informații: www.fondazionecollodi.it.
Expoziția va putea fi vizitată zilnic, în perioada 1-15 iunie 2023, în centrul comercial București-Mall Vitan, în intervalul 10.00 – 22.00.