Organizate de Local Design Circle în colaborare cu Fabrik, Local Design Awards, care se desfășoară la București în zilele de 18 și 19 septembrie 2026, nu sunt doar un concurs, ci și o platformă de recunoaștere, dialog și comunitate. Aducând laolantă în fiecare an lucrări remarcabile, premiile își propun să cultive o practică comună, să inspire o conversație continuă și să evidențieze rolul vital pe care îl joacă comunicarea vizuală în modelarea experienței culturale și sociale.
Cu sprijinul Institutului Italian de Cultură, la ediția din acest an participă designera din Italia Debora Manetti, care va susține o prezentare cu tema Poate designul să schimbe lumea? Voci vizuale pentru schimbare. Cum pot designul și tipografia să contribuie la o cultură mai conștientă și mai responsabilă? Bazându-se pe cei 25 de ani de istorie ai Zetafonts, această prelegere explorează rolul designului dincolo de estetică, de la activitatea culturală a TypeCampus până la Fight for Kindness, o inițiativă globală non-profit care reunește în fiecare an sute de afișe tipografice din întreaga lume pentru a celebra valorile bunătății, empatiei, incluziunii și responsabilității sociale.
Debora Manetti, expertă vizuală, susținătoare a culturii designului, designeră și strategă specializată în branding tipografic, consultanță și organizare de evenimente; cofondatoare a premiatei tipografii Zetafonts și directoare de programe la TypeCampus. Ea activează în Florența, în domeniul brandingului, tipografiei și culturii vizuale de peste 25 de ani. De asemenea, este fondatoarea Fight for Kindness, o inițiativă globală non-profit care folosește afișe tipografice și designul pentru a promova schimbări pozitive. Este speaker la nivel internațional, curatoare și membră a juriului, precum și autoare a mai multor cărți despre design și cultură vizuală.